Cuplul, format din Noah Dillon și Chandler Ransom Lucy, îmbrăcat în jachete de piele și jeanși skinny, a rămas o vreme la periferia scenei pop din New York și Los Angeles. Inițial reliefat de NME ca parte a renașterii din Dimes Square în 2023, The Hellp au de atunci înlocuit pastişa indie-sleaze cu o introspecție îndrăzneață. Zilele lor de energie îndrăzneață, impresionate de neon, au rămas în urmă în favoarea electronicelor cinematice care păstrează totuși un swagger conștient de sine.
- CITEȘTE MAI MULT: Lecțiile The Last Dinner Party din infern: „Acum cunoaștem mai bine limitele noastre”
În 2016, Dillon și Lucy au început să înregistreze sub numele The Hellp, primele lor mixtape fiind înfășurate în nopțile furioase și în abandonul riscant al precursorilor indie-sleaze din NYC, cum ar fi LCD Soundsystem și Yeah Yeah Yeahs. Însă în anii recenți, ei au adunat constant un respect critic mult râvnit, nu doar prin reprezentațiile lor underground (inclusiv la Corsica Studios din Londra, cu sprijinul Fakemink), ci și prin evoluția muncii vizuale a lui Dillon, care recent s-a extins la albumul „LUX” al Rosalíei și la două videoclipuri ale lui 2hollis.
În pregătirile pentru ‘Riviera’, trupa a explicat: „Știam că următorul nostru proiect va trebui să fie puțin mai matur… refuzăm să devenim stagnanți. ‘Riviera’ este mai solemn, mai reținut și mai încărcat de pasiune decât orice am făcut până acum.” Și, într-adevăr, discul se simte ca o rutină în care Dillon și Lucy merg pe o funie între personaj și vulnerabilitate, între spectacol și sinceritate.
Primul single, „Country Road”, ardă într-un fel de melancolie nocturnă, tipul de confesie pe care o faci unui prieten în zona de fumat a unui club. Senzatia de izolare disperată este înfășurată în electronice glitchate și într-un pasaj de trepte care sugerează dezamăgirea căpătate în urma unei nopți în plus petrecute afară. Momente precum „New Wave America” și „Cortt” consolidează ideea de „poveste disperată a Americii disparate” despre care duo-ul menționează în notele sale de pe liner. Ambele piese lărgesc senzația de spațiu a albumului și funcționează ca reflecții ascuțite asupra unei maturizări care vine cu greu.
Când Riviera se abate înspre „Doppler”, apare brusc o licărire de speranță în instrumentale, sintetizatoarele euforice ridicând versurile lui Dillon despre dorință și durere într-un crescendo climactic. Iar în intervalul final al discului, The Hellp ating ceva ce mulți veterani ai cluburilor de pe la începutul nopților vor recunoaște. Introducerea în stil Kavinsky a piesei „Here I Am” face un omagiu influențelor lor timpurii, în timp ce închiderea „Live Forever” poartă o maturitate ce arde încet, construită în jurul repetiției oneste a versului: „Nu vreau să trăiesc veșnic.”
Există mult mai puțină dezordine în „Riviera” decât în orice altceva ce The Hellp au creat până acum. Această reflecție nouă reprezintă un pariu necesar pentru o trupă care a fost odată construită pe energia unei renașteri dintr-un cartier al New Yorkului. Prin retragerea lucrurilor, The Hellp au lăsat petrecerea să-și piardă lumina într-un nor de după-efect și au reapărut cu un sunet mai tăietor și mai conștient de sine decât oricând.
Details
- Casa de discuri: Anemoia
- Data lansării: 21 noiembrie 2025
post The Hellp – ‘Riviera’ review: finding clarity in the comedown appeared first on NME.
