Urăsc această țară și urăsc această insulă – dar uneori oamenii fac totul să merite. cântă Simon Tyrie pe „Space In The Cab”, hit-ul disco straniu care dă tonul albumului de debut al trupei The Itch, „It’s The Hope That Kills You”. Piesa surprinde euforia decadente a clubului împreună cu un sentiment general de neliniște, în timp ce critică scena de nightlife în expansiune lentă a Marii Britanii. Pe parcursul celor zece piese contagioase ce urmează, The Itch – Tyrie și Georgia Hardy – se opun furiei cotidiene, dezamăgirii și frustrării, prin piese electro-punk care pornesc petreceri și care cer conexiune umană.
Celebrarea comunității a existat încă de la început. După ani în care au compus împreună muzică, Hardy și Tyrie au înființat The Itch după ce au luat parte la evenimentul anual Byrne’s Night, unde membri din diverse trupe (The Last Dinner Party, Goat Girl, Dream Wife, Shame și altele) interpretează clasicele Talking Heads. Acele reprezentații sunt spontane, haotice și susțin distracția într-o sală plină de oameni cu aceleași idealuri. Nu este deloc surprinzător, așadar, că „It’s The Hope That Kills You” este un disc urgent, plin de energie, haotic, dar dedicat în totalitate ideii de împreunăteni.
Piesă jucăușă, „No More Sprechgesang” ne ia în derută în oglinda industriei muzicale, ironizând obsesia recentă pentru chitarele ascuțite și pentru scena din sudul Londrei (un lucru pe care Hardy și Tyrie l-au experimentat pe viu alături de fosta trupă plină de energie Regressive Left), iar „Pirate Studios” este o odă murdară la concertele DIY în debușul războiului, plictiselii și la „ciudații din SUA care pur și simplu își doresc niște sporturi sângeroase”, în timp ce „Drugdealer” oferă o fărâmă de evadare, plină de visare. Este nostalgic, dar în același timp extrem de pertinent.
Totuși, pentru toată euforia pe care The Itch o evocă prin fuziunea lor de nu-rave, britpop, indie sleaze și art rock, discul nu ratează să surprindă o furie pe deplin justificată. „Can’t Afford This” este o bucată directă de punk post-dincolo de venitul disponibil, în timp ce synth-pop-ul melancolic din „Ursula” se inspiră din romanul anarhist fantastic din 1974 al Ursulei K. Le Guin, „The Dispossessed”, versurile oscillând între discuții despre revoluție în bar („Am putea să dărâmăm guvernul, am putea să le punem capetele în țăruși”) și o speranță luminată pentru un viitor mai bun.
Albumul acoperă o gamă largă de teritorii, dar toate ideile mari sunt susținute de o umanitate autentică, fie prin „Radio Frequencies” care suprapurne mesaje vocale, fie prin poezia rostită, încântătoare, în centrul piesei glitchy, existențial „Never Change”. De fapt, singura parte care nu este invitată la petrecerea decadentă și liberă a The Itch este pesimismul.
Detalii
- Casa de discuri: Fiction Records / I OH YOU
- Data lansării: 10 aprilie 2026
