Grandeur-ul este nucleul celui de-al doilea album al RAYE, intitulat „This Music May Contain Hope”, iar realizarea este cu adevărat impresionantă. Pentru a livra această măreție, artista născută Rachel Keen își croiește drumul printr-o varietate generoasă de sunete pe durata ambitiosului disc de 73 de minute, de la balade melodramatice la piese funk pline de energie și, bineînțeles, jazz-pop-ul pentru care a devenit atât de cunoscută. Este, recunoaștem, mult de digerat, dar lumina izbăvitoare ce izvorăște din abordarea ei liberă, total dedicată, merită această călătorie.
„This Music May Contain Hope”, un album conceptual axat pe depășirea insecurităților și a inimilor frânte, este construit ca o reprezentație teatrală extravagantă. Aici, RAYE este atât subiectul, cât și naratorul omniprezent. „Permiteți-mi să stabilesc cadrul. Povestea noastră începe la ora 02:27 dimineața, într-o noapte ploioasă în Paris. Să răsune tunetele”, spune ea la deschiderea „Girl Under The Grey Cloud”, în aranjament de coarde orchestrale. Mai apar și alte bucăți de vorbire rostită, răspândite pe parcurs, care adaugă într-un mod inteligent o structură și o ancoră albumului – aproape ca și cum ai asculta înregistrarea distribuției unui musical de Broadway.
Cu această fundație, cântăreața din sudul Londrei își oferă spațiul să se lase purtată de paleta sonoră vastă a albumului, iar rezultatul se dovedește a fi, în cele mai multe cazuri, câștigător. Uneori se poate observa cum se spune show-tune-ul conceptului – de exemplu la finalul, altfel seducătorului R&B din „The WhatsApp Shakespeare” – iar alteori abordează totul într-un registru direct, precum balada puternică de tip power ballad, „I Know You’re Hurting”. Însă își regăsește și vechiul său sound de club pe piesa de house spectaculoasă „Life Boat”.
Pe măsură ce înaintează, devin evidente două lucruri: vocea lui RAYE, atât de agilă, nu a sunat niciodată atât de bine, iar pana ei de compunătoare nu a fost niciodată atât de puternică. Ia în considerare piesa-remarcă a albumului, „I Hate The Way I Look Today”, o piesă swing-jazz ce poate să îți amintească de Ella Fitzgerald când cântă „Sunt în regulă să fiu singură / Dacă sunt singură și slabă / Am atâtea gânduri ridicole despre mine, se pare”, sau detaliile cutremurătoare ale „Nightingale Lane”: „Acolo era, la început de iunie / Lângă Old Park Avenue / Stăteam în ploaie, l-am văzut cum pleacă”.
În ciuda îndoielilor de sine și a inimilor frânte prin care ne poartă, în final, ea iese la lumină și își îndeplinește promisiunea din titlu: acest album conține cu adevărat speranță. Ea își adună fetele în „Click Clack Symphony” (sprijinită de Hans Zimmer), învață cum să meargă mai departe cu ajutorul lui Al Green în strada baladesc-ului soul fin din anii ’70, „Goodbye Henry”, iar cerul (și surorile ei Amma și Absolutely) este invocat pentru a fi „liberă de toată durerea și orice teamă” pe ritmata piesă cu toba pe podea „Joy”. După „noaptea ploioasă” și „tunetele” din deschiderea rostită, RAYE descoperă că „soarele există în spatele norilor”, așa cum spune în „Happier Times Ahead”.
„This Music May Contain Hope” este RAYE în plin potențial – și chiar mai mult. Este maximalism muzical la cea mai grandă scenă, dar menține rădăcinile în experiențe rezonabile și în emoții fără științe. Din nou, este, recunoaștem, mult de înghițit – dar tocmai acest lucru e ceea ce îl face atât de măreț, fiecare gest teatral și fiecare deviație stilistică fiind o declarație a lui RAYE că, în sfârșit, face muzică pentru sine.
Detalii
- Etichetă discografică: Human Re Sources
- Data lansării: 27 martie 2026
