Dacă un artist lansează un album intitulat „Experimental Rap”, ce te aștepți, de fapt, să primești? Puțin emo-country? Funk brazilian? Amapiano? Probabil nu. Dar este greu să-l iei pe JPEGMAFIA doar după cuvântul lui, așa că ți-ar fi permis să te îndoiești de tine.
Peggy – așa cum este cunoscut de fani – a prosperat dintotdeauna în spațiul în care ironia și sinceritatea devin indistinguibile: un artist vizionar, dar și puțin troll, la fel de confortabil să acopere Carly Rae Jepsen cât să împingă limitele hip-hop-ului. A petrecut promovarea noului său album îmbrăcat în totalitate în negru și piele, cosplayând o super‑răufăcătoare distopică, orchestrând controverse cu colegii săi și proclamându-se drept forța dominantă a genului. Este celebru pentru faptul că detestă jurnaliștii muzicali, așa că atunci când își numește albumul după o expresie în jargonul criticilor pe care i‑ar provoca online, cu adevărat nu poți să știi dacă e serios sau nu.
La al șaselea album, „Experimental Rap” își îndeplinește totuși misiunea: o avalanșă de hip-hop tulburător, cu un ritm alert, care nu se oprește prea des pentru o pauză. Single-ul principal „Babygirl” te hipnotizează cu producție tăiată în bucăți, înainte să explodeze în chitări metal din începutul anilor 2000. „¥ (Yen)” sună ca o mașinărie arcade care se prăbușește cu capul în Matrix. „Pop This Heat” se înclină către florile gospel și suflet variopint, în timp ce „All Of The Lights” al lui Kanye West este transformat pe „Lights”, o mișcare precisă, având în vedere ceea ce se regăsește în restul acestui disc.
Cu mănușile de piele trăgându‑se la o parte, tendințele lui Peggy de a apăsa butonul devin pe deplin eliberate în momentele mai controverse. „1st Amendment” introduce patru referințe la Charlie Kirk în strofa de deschidere. În „Since I Met Ye”, el ripostează fanilor care au criticat asocierea sa cu Kanye, același rapper pe care l-a numit „un nazi” în 2023 înainte de a colabora cu el în mai puțin de un an. În „Chat”, face o păcăleală, proclamând că Derek Chauvin, ofițerul condamnat pentru moartea lui George Floyd, ar trebui să fie „liber”, doar ca punchline-ul să apară în strofa următoare: „ca să-l poată îngropa în pământ acel individ”.
Totuși, în ciuda furiei sale, „Experimental Rap” nu scapă complet de extinderea sa. La 25 de piese, fluxul lui Peggy sună surprinzător de monoton, ceea ce, pentru un artist a cărui armă cea mai mare este destabilizarea ascultătorilor, uneori pare auto-sabotaj. Este ușor să te oprești din ascultat în mijlocul repetiției, iar când apare o schimbare de ritm, așa cum se întâmplă în interludiul aproape rugător „His Will”, pare mai degrabă o completare decât o schimbare reală. Încă, momente ca „Tsar Bomba” și „War Over Land” ilustrează de ce statutul său auto‑proclamat drept cel mai bun din gen rezistă încă.
În timp ce „All My Heroes Are Cornballs”, încă proiectul lui Peggy cel mai bine realizat, transforma neliniștea sa creativă într-o energie vitregă, pe „Experimental Rap” există mai puține momente care să te trezească brusc. Online s-a discutat mult despre cât de „dubstep” sună producția, dar problema mai gravă este un paradox în miezul discului: Peggy este într‑o dispoziție aprinsă, dar cumva joacă în siguranță. Totul sună prea familiar. Dacă ești fan vechi de JPEGMAFIA, puține lucruri aici te vor surprinde cu adevărat.
Detalii
- Etichetă discografică: AWAL
- Data lansării: 22 mai 2026
